...
Vasile Topac

AgroGo Cofounder

Producția de porumb, văzută din avion...

2018-10-12

Salutare prieteni,

Zilele trecute am zburat spre Germania și ca de obicei mi-am rezervat un loc la geam, pentru că nu mă pot sătura să privesc lumea din cer. De ceva vreme privesc lumea și din perspectiva omului interesat de agricultură, iar pe lângă clasicul puzzle al terenurilor în lucru sau având culturi vechi sau noi, de data aceasta am observat un lucru nou.

În vestul țării am văzut în multe centre de colectare a cerealelor, mari "pete portocalii", adică grămezi foarte mari de porumb, ținute în aer liber.


De asemenea am văzut destul de mulți saci mari de depozitare a cerealelor (silo bags) întinși pe câmp.

Știam că anul acesta avem producții mari de porumb (mai ales în vestul țării) și că vom avea probleme cu depozitarea și logistica de transport, dar acum am avut o confirmare vizuală foarte clară asupra lucrurilor.

Așa că dacă vă întrebați de ce a coborât prețul porumbului în această perioadă, acesta e un motiv destul de limpede (ofertă mare și stocuri mari la nivel local).

Statisticile emise de USDA chiar ieri, pentru luna Octombrie 2018 (accesibile aici pentru cei cu abonament Profesional) ne indică faptul că anul acesta avem stocuri globale mai mici de porumb decât anul trecut (deși estimarea de stocuri față de luna trecută a crescut, ele rămân mult sub nivelul celor din sezonul precedent). De asemenea, producția este estimată în scădere față de anul trecut, atât la nivel mondial cât și la nivel de UE (chiar și la competitorii ruși se arată o scădere a producției). Mai jos puteți vedea un grafic cu dinamica producției la porumb, la nivel mondial, pentru ultimii ani:


Acestea pot fi vești destul de bune pentru cei care (mai) au porumb de vânzare, chiar și bursele au reacționat la aceste informații, încheind sesiunea de tranzacționare de ieri cu prețuri pe verde (în creștere), în special la bursa din Chicago...

La sfârșit vă reamintesc că puteți găsi rezumatul tradus și sistematizat al ultimelor rapoarte USDA (Octombrie 2018) la: https://www.agrogo.ro/ro/rapoarte/usda 

Toate cele bune!